„Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei. Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar cand viața, așa cum au stiut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul…”
„Inima unei mame se frânge într-o mie de feluri de-a lungul vieții.”
Maternitatea este un proces ireversibil. O parte din viața ta ești doar tu, X, cineva oarecare. După ce naști o altă ființă umană devii Mama pentru tot restul vieții tale. Și al lor. Din acel moment nimic nu va mai fi la fel, locul tău în lume nu va mai fi același. Pentru unele femei, maternitatea este o experiență divină. Pentru altele, nu. Și dacă e ceva ce învăț continuu de când sunt și eu o Mamă oarecare în mulțimea de Mame de toate felurile e că nu avem dreptul să ne judecăm una pe alta, indiferent de cum par lucrurile din afară. Niciodată. Fără excepție. Unele lucruri sunt ușor de condamnat privind de pe margine și îndrăznesc să spun că nicio experiență nu seamănă cu alta. Niciun copil nu seamănă cu altul.
„Așa e maternitatea – doar prezentul contează. Acum disperare, acum ușurare.”
Cum a fost cartea asta pentru mine… Doamne, cum a fost! Nu știu de unde să o apuc și cum să vorbesc despre ea. Despre tot ceea ce m-a făcut să simt. Pentru că uneori m-am regăsit în trăirile lui Blythe. Pentru că unele zile nu au fost, nu sunt ușoare, pentru că am avut și eu parte de momente când îmi doream să dispar din viața mea o oră, o zi, un an. Pentru că în zile ca alea simți că nu ai primit ceea ce așteptai sau poate că, nu e tocmai ceea ce îți doreai cu adevărat. Pentru că, de fapt, niciodată nu ești pregătit pentru această responsabilitate uriașă de a ține în viață o altă ființă umană complet dependenta de tine și de a rămâne tu însuți încercând să faci asta. Și pentru că, așa cum spuneam, nu mai există cale de a te întoarce înapoi.
Povestea lui Blythe e dramatică, iar suferința și întunericul par că se transmit din generație în generație, de la mamă la fiică. Un ciclu nesfârșit, etern. Lăsăm un pic din noi în fiecare dintre generațiile viitoare. Iar asta e emoționat și înfricoșător deopotrivă. Lumea lui Blythe se năruie puțin câte puțin după ce devine pentru prima oară mamă. Micuța Violet nu este copilul la care visează toate viitoarele mame, dar Blythe se străduiește din răsputeri să simtă pentru ea ceea ce crede că ar trebui să simtă o mamă. Printr-un joc crud al destinului, nici una dintre ele nu a apărut în viața celeilalte la momentul potrivit. Nu voi intra mai mult în amănunte. Despre o astfel de carte nu poți să povestești prea mult fără să spui prea mult. Dar o recomand cu căldură.
Îndoiala este o altfel de poveste despre maternitate. E un adevăr expus într-o lumină puternică, lipsit de nuanțe și de umbre. E brută, brutală. Și uneori o citești cu nod în gât pentru că asiști neputincios la drama unei familii care se destramă încetul cu încetul. Iar asta, ei bine, mi se pare întotdeauna greu de „privit”.
Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Buzz Books. Îl găsiți, desigur, și pe Libris.ro.
Rating Goodreads: 4/5
Iustina Dinulescu