„Nu încetam să-mi pun această întrebare de când plecasem de la spital. Oare viața ne-a fost dată peste cap în mod iremediabil? Nu va mai fi niciodată ca înainte? Ce ciudată, această separare între înainte și după! Viața dinainte de accident și viața de după accident – clar diferite una de alta. Deși totul se întâmplase recent și ne lipsea perspectiva oferită de trecerea timpului, simțeam deja că pierduserăm ceva. Ceva esențial. Nu reușeam să spun exact ce anume. Eram într-o ceață totală. Nu vedeam nimic în viitor. Nicio speranță. Nimic. Doar vid. O umbră plana de acum asupra vieții noastre, în casa noastră. Și îmi era teamă. Însă trebuia să controlez această teamă, s-o înăbuș, s-o îndepărtez, nu-mi permiteam să mă las înghițită de ea…”
Agnes ML nu se numără printre autorii mei preferați și cu toate astea, cărțile ei mă atrag mai mereu datorită subiectelor alese (uneori și doar din cauza coperților, recunosc 
). Îmi pare genul de autor mediocru, care scrie cărți mergând pe principiul „cantitate nu calitate”. Nu am pretenții foarte mari atunci când vine vorba de ea și totuși cu cartea Ceea ce nu poate fi ascuns m-a surprins plăcut. M-am gândit că experiența și feedback-ul cititorilor i-au îmbunătățit stilul și că va deveni mai bună cu fiecare carte nouă. Ei bine, iată că nu a fost așa.
Găsește puterea să mergi mai departe a fost o dezamăgire. Un subiect ofertant și de actualitate complet irosit. Iată datele problemei:
Ava și Xavier formează împreună o familie frumoasă alături de cei doi copii ai lor. El, veterinar. Ea, proprietara unei galerii de artă. Micul lor paradis se spulberă însă după ce Xavier suferă un accident de motocicleta. Schimbarea îi lovește în plin, iar cuplul lor are foarte mult de suferit deoarece Xavier este un ticălos egoist care e focusat doar pe propria lui suferință, lăsând tot greul pe umerii soției sale, refuzându-i sprijinul și respingând orice formă de apropiere sau comunicare.
Cu părere de rău, mărturisesc că nimic din povestea asta nu m-a convins. Nici suferința, nici anxietatea, nici remușcările personajelor. Nici interacțiunile dintre ele. Nici cuplul lor. Nu mi se credibil ca în primă fază totul să fie lapte și miere și-apoi, dintr-o dată, chiar și în contextul accidentului și a urmărilor lui, să se destrame totul atât de rapid. Autoarea s-a grăbit. Nu le-a dat timp personajelor sale. Nu mi-a oferit mie, ca cititor, șansa de a-mi forma o părere, de a empatiza cu un personaj sau altul; mi-a servit doar niște reacții nefirești și precipitate și replici forțate. Nu știu cât timp a trecut de la un eveniment la altul, copiii cuplului sunt niște elemente de figurație care apar doar pe post de șantaj emoțional, iar personajul Constance (cealaltă persoană implicată în accident) a rămas o fantomă. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre Constance și despre interacțiunea lui Xavier cu ea.
Îmi pare rău că nu am prea multe lucruri plăcute de spus despre carte, căci am așteptat cu nerăbdare să o citesc. Încă un lucru care m-a deranjat teribil la ea (știți cum se aude creta pe tablă, nu?!) – dar aici nu are de a face cu autoarea – a fost traducerea expresiei „je suis desolee” prin „sunt dezolată”. De prea multe ori. De enervant de multe ori încât să nu pot face abstracție de acest aspect și să nu îl semnalizez. Brrr!!! 
Concluzia cărții este că oricât de greu este drumul către tine însuți ori către familia ta, trebuie să găsești în tine resursele de a te ridica de jos și de a-ți continua drumul. Nu, nu este un clișeu, e adevărul. Sunt momente în viață când trebuie să ne luptăm noi cu noi înșine. Și după ce am fost învinși să învingem. E ciudat să fim proprii noștri călăi, dar și mai ciudat este să renunțăm la luptă.
Povestea lor merita o poveste adevărată, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection și îl găsiți pe Libris.ro.
Tot acolo găsiți și restul cărților din seria de autor. Ați citit vreuna dintre cărțile lui Agnes Martin-Lugand? Cum vi s-au părut?
Rating Goodreads – 3/5
Iustina Dinulescu