„Tatiana și Alexander au trăit toate experiențele îngrozitoare ale secolului XX. După ani de despărțire, au reușit să-și împletească din nou destinele în America, tărâmul visurilor lor. Îl au pe Anthony, încununarea dragostei lor, o dragoste ce s-a dovedit mai puternică decât năpasta pogorâtă asupra întregii omeniri. Dar se simt străini. Într-o lume dominată de teama și neîncredere, sub norii amenințători ai Războiului Rece, forțe malefice le pun soarta în pericol. Vor reuși oare să-și croiască o nouă viață și să-și găsească fericirea în acest nou Tărâm al Făgăduinței? Sau fantomele trecutului le vor spulbera speranțele, înnegurând până și destinul primului lor născut?”
Nu mă pot împăca bine cu gândul că am ajuns la sfârșitul poveștii lor. Și ce poveste. Doamne, ce poveste. Tatiana, Alexander și povestea lor de viață, dragoste și război o să rămână imprimată în mintea și în inima mea ca un tatuaj. M-am despărțit de ei cu o imensă părere de rău, încercând să mă obișnuiesc cu trecerea timpului și cu ideea că am început romanul cu ei fiind tineri și l-am încheiat cu ei bătrâni. Mi-a amintit puțin de un alt roman foarte drag mie (Somerset), căci am avut același atașament față de personaje, și, la fel ca și acolo, în cartea care încheie seria Călărețul de aramă, povestea se întinde pe mai bine de cincizeci de ani, începând din anul 1946 și terminându-se pe la inceputul anilor 2000.
Grădina de vară reia firul poveștii după ce Tatiana îl salvează pe Alexander din ghearele morții și ajung în America – tărâmul făgăduinței și al tuturor posibilităților. Cei doi încearcă să-și croiască un drum alături de fiul lor, Anthony, luând-o mereu de la zero, trăind vreme de mulți ani o viață de nomazi, mutându-se dintr-un oraș în altul, dintr-un stat în altul. Nu-și găseau nici locul, nici liniștea. Armonia era de scurtă durată, deoarece fantomele războiului nu le dădeau pace, iar Alexander în mod special nu se putea elibera de demonii trecutului. Corpul îi era brăzdat de cicatrici și tatuaje grăitoare, iar sufletul său era îngenuncheat, atât de zdrobit încât nici măcar dragostea și grija Tatianei nu l-au putut vindeca atât de repede.
„Am crezut că ce-a fost mai greu a trecut, dar ne-am înșelat. De-abia acum vine greul. Căci e imposibil să mergi mai departe când ai sufletul în ruină, când nu știi nici încotro s-o iei, nici pe ce cale s-o apuci.”
Poate dacă povestea lor s-ar fi încheiat odată cu cel de-al doilea volum, am fi trăit cu impresia sau ne-ar fi plăcut să credem, că finalul este acela cu care suntem obișnuiți încă de timpuriu – binele învinge raul, iar cei doi îndrăgostiți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Pentru că meritau din plin să fie așa după toate peripețiile prin care trecuseră deja în timpul războiului și imediat după. Dar nu, Paullina Simons s-a gândit că nu a fost de ajuns. Și bine a făcut. Pentru că în Grădina de vară, Tatiana și Alexander întâlnesc viața așa cum e ea, cu bune și rele și, în ciuda iubirii imense pe care și-o poartă unul altuia, descoperă că o căsnicie este poate, în unele zile, cea mai mare provocare. Am apreciat foarte mult modul în care autoarea a conturat acest aspect al vieții lor – cum a marcat diferența dintre dragostea explozivă și perfectă, trăită în Lazarevo timp de câteva săptămâni, pe vremea când erau la începutul relației lor și cuplul de acum, care încearcă să se regăsească și care e nevoit să înfrunte zi de zi greutățile vieții, purtând pe umeri responsabilitatea de a fi părinte. Dragostea lor a început de timpuriu, Tatiana a devenit mamă la 18 ani și și-a crescut copilul singură în primii trei ani. În primele două părți ale romanului relația lor se maturizează enorm, iar traiul împreună nu este întotdeauna comod sau simplu. Poate din acest motiv mi-a și plăcut atât de mult aspectul ăsta, pentru că este atât de bine ancorat în realitate. Căsnicia lor nu a fost scăldată în lapte și miere, a avut o mulțime de suișuri și coborâșuri, dar la finalul zilei, de cele mai multe ori, au știut cum să se regăsească la jumătatea drumului. Uneori, a făcut ea cu un pas mai mult, alteori el. Au fost Tania și Sura, făcuți unul pentru altul, destinați să rămână împreună „no matter what”.
Surpriza cărții, cel puțin în cazul meu, a fost alternarea planului prezent cu fragmente din adolescența Tatianei – amintiri din ultima vară petrecută în Luga, alături de deda și babușka, Dașa și Pașa, pe când Tania avea doar paisprezece ani și era o fată plină de viață, visătoare și curioasă, care citea romane de dragoste și nu avea habar ce viață lungă și plină de aventuri se așternea în fața ei. Am asistat la momentul și contextul în care deda i-a spus replica celebră pe care am pus-o deoparte din primul volum: „Când nu știi ce drum să alegi în viață, pune-ți trei întrebări, Tatiana Metanova, și vei descoperi cine ești și ce cale trebuie să urmezi! În ce crezi? Ce speri? Și, cel mai important, Ce iubești?”” și, de asemenea, aceste scurte incursiuni în trecut m-au ajutat foarte mult să înțeleg dinamica relației dintre Tatiana și Dașa, relație care în primul volum mi s-a părut oarecum ciudată. Dar acum am înțeles-o, am înțeles-o și pe Dașa și am privit într-o nouă lumină anumite evenimente din trecut.
Mai mult de jumătate din carte anii trec mai repede sau mai lent, dar trecerea se face atât de lin (un alt merit atribuit autoarei) că nu-ți dai seama când ei doi se transformă din tinerii de 20 și ceva de ani în oameni maturi, în vârstă de 50+. Tot pe neașteptate ajungi și din America în Vietnam, așadar nici măcar după zeci de ani, Tatiana și Alexander nu stau departe de războiul altor oameni. Direct sau indirect, ei ajung mereu să facă parte din istorie. Această parte a poveștii a fost plină de suspans și, deși nu a fost foarte lungă ca și întindere a avut din abundență detalii despre războiul din Vietnam, implicarea Statelor Unite, viața soldaților pe câmpul de luptă și multe alte aspecte. Am fost încă o dată impresionată de munca de documentare. Paullina Simons știe să scrie ficțiune istorică. Și știe foarte bine și cum să o îmbine cu scenele erotice (care sunt mult mai numeroase în volumul ăsta decât în precedentele).
Și-acum, pentru că am impresia că am povestit suficient, o să mă opresc, deși sunt sigură că aș mai avea de spus destule, încă pe atât. Nici că puteam să aleg o carte mai potrivită pentru a începe în forță noul an literar (mă felicit pentru că nu am mai avut răbdare și am furat startul cu ea). Am trăit cu tot sufletul povestea asta și mi-am luat rămas-bun de la ei doi cu o lacrimă, care a rămas blocată în colțul ochiului.
DA, seria asta este într-adevăr o epopee, iar povestea lor de dragoste este una epică. Uneori incredibilă, alteori sfâșietoare. Uneori desăvârșită, alteori umană. Unică. O poveste despre istorie, război, suferință umană, pierdere, sacrificiu, supraviețuire, anduranță, dar totodată o poveste de iubire care îți depășește imaginația și așteptările.
„Sufletul sălășluiește într-un vas de lut. Iar viața reprezintă principiul nostru primordial. De aceea, trebuie să–ți continui drumul. Poate că te învârți în cerc, dar te îndrepți, inevitabil, spre ceva.”
Recomand cu căldură. Acum că seria este completă, este un must read ca maraton pentru cei care nu au descoperit-o încă sau au avut răbdare să le aibă pe toate trei. Enjoy! 
Romanul a apărut la editura Epica, și îl găsiți pe Libris.ro.
Rating Goodreads – 5/5
Iustina Dinulescu