„Septembrie 1940. Noapte după noapte, bombele germane cad asupra Londrei, într-o încercare de a șterge orașul de pe fața pământului. După întreruperea cursurilor universitare, Susan Shepherd își găsește forța de a merge mai departe îngrijind porumbeii din crescătoria bunicului său. La ferma lor de la marginea pădurii Epping ajunge printr-un ciudat joc al destinului un tânăr american, Ollie, care vrea să se înroleze ca pilot în RAF.
Iulie 1996. Ziarele din întreaga lume relatează o întâmplare neobișnuită: în hornul unei case vechi din Rochford au fost găsite rămășițele unui porumbel care pare să poarte un mesaj din cel de-al Doilea Război Mondial. Știrea stârnește mare emoție în Marea Britanie, iar în sufletul lui Susan Shepherd, fost ornitolog la Universitatea din Londra, trezește amintiri de mult îngropate.”
Lucrurile pe care continui să le descopăr despre Al Doilea Război Mondial nu încetează să mă uimească. S-au scris și se scriu în continuare zeci de cărți pe an, în fiecare an, de câțiva ani buni, despre diverse aspecte ale acestui război. Citesc cam tot ce îmi pică în mână deoarece sunt fascinată și nu mă pot opri, și iată că tot reușesc să mai descopăr câte ceva despre care nu aveam habar din altă carte cu aceeași tematică principală.
„Asociația Națională pentru Porumbei din Marea Britanie, o organizație civilă de voluntari, a pus la dispoziția serviciilor britanice, între 1939 și 1945, aproape 250 000 de porumbei antrenați. Operațiunea Columba a fost numele real al misiunii de parașutare a 16 000 de porumbei voiajori în zonele ocupate de Germania în Franța și Olanda, ca modalitate de a permite locuitorilor să furnizeze britanicilor informații despre mișcările de trupe ale inamicului.” (din nota autorului)
Lungul zbor spre casă este așadar o poveste despre război, sacrificiu, iubire și… porumbei voiajori. Nu-mi era cunoscută modalitatea aceasta de spionaj (sau dacă vreodată mi-a trecut prin fața ochilor nu mi-a atras atenția până acum!), dar după ce am citit cartea mă declar fascinată deopotrivă și de porumbei și de Alan Hlad, care a introdus în povestea lui multe evenimente și aspecte reale, cum ar fi, printre altele (în afară de porumbei), bombardamentele asupra Londrei care au durat necontenit timp de 8 luni și au omorât atâtea vieți nevinovate. Scenele sunt descrise atât de bine, astfel încât impactul emoțional este unul puternic. Mi-am imaginat cu ușurință și aproape că pot să spun că am simțit panica și teama oamenilor, nopțile lungi petrecute în buncăre ascultând bubuitul asurzitor al bombelor care cad și dărâmă clădiri și suflete, durerea și neputința în fața pierderilor de orice fel. Cartea este un omagiu adus tuturor oamenilor care au pierit astfel, în acea Londra care părea că va fi distrusă complet într-una din acele zile de coșmar.
Apoi a fost povestea de dragoste. Și ce poveste… așa cum numai poveștile în vreme de război pot fi. Triste, răvășitoare, imposibile. Susan și Ollie au fost niște personaje care mi-au fost extrem de dragi, atât împreună cât și separat. De fapt, cam toate personajele din poveste mi-au intrat în suflet, pentru că au fost speciale. Simt că mi-am luat rămas bun de la niște prieteni, iar eu iubesc când mi se întâmplă asta la finalul unei cărți.
Lungul zbor spre casă – o poveste despre incredibila forță a oamenilor – de a supraviețui, de a spera, de a crede în ceva, de a iubi, de a se regăsi. A fost precum una dintre zilele astea perfecte de toamnă – călduță, colorată, blândă. O poveste care îți mângâie sufletul, care te îmbracă și îți ține de cald, care te face să nu-ți dai seama că zâmbești pur și simplu în timp ce citești sau că ai obrazul umed, brăzdat de câte o lacrimă pierdută.
Recomand cu drag. Merită toată atenția!
Romanul a apărut la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei și o găsiți pe Libris.ro. Eu acolo am descoperit-o. 
Rating Goodreads – 5/5
Iustina Dinulescu