„Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, imprietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte infiripandu-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimba complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
Acolo unde cântă racii îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.”
„Un roman de o frumusețe tulburătoare.” – The New York Times Book Review
Dacă nu s-ar fi spus deja, aș fi spus-o eu, cu aceleași cuvinte.
Acolo unde cântă racii este un roman înduioșător, emoționant, care te smulge din lumea ta și te conectează direct cu natura. Este un roman despre izolare, singurătate și solitudine. Este un roman despre voința de a supraviețui și de a învăța, despre respectul și iubirea față de natură. Este un roman despre natura umană.
Kya este un personaj pe care l-am îndrăgit din prima clipă. Este un personaj uimitor datorită forței pe care o emană. Părăsită pe rând de toți membrii familiei sale, Kya se trezește la doar 7 ani singură cuc, într-o „casă” dărăpănată de pe mlaștină. Și învață să se descurce așa, de una singură. Pare incredibil, dar pentru Kya, deși a fost extrem de greu, nu s-a dovedit imposibil. Trăise în natură de când se născuse. Pescărușii i-au devenit cei mai buni prieteni, își umplea timpul studiind comportamentul insectelor, al păsărilor sau colectionand pene, ierburi sau scoici, astfel încât mlaștina îi devine ca o mamă.
„Și-apoi, în cele din urmă, într-un moment nedeslușit, durerea din inima fu absorbită precum apa în nisip. Tot acolo era, dar în adânc. Kya își lasă palma pe pământul ud, care scotea aburi ca de răsuflare, iar mlaștina îi deveni mamă.”
În singurătatea ei pătrund totuși două persoane, care îi schimbă viața – Săltărețu, un om bun, care o ajută pe micuță cum și cu ce poate și Tate, un băiat cu câțiva ani mai mare decât ea, care o învață să citească și să scrie și care îi devine cu timpul prima iubire.
Povestea de dragoste a lui Kya și Tate mi s-a părut una dintre cele mai frumoase și mai pure iubiri. Tate i-a dăruit Kyei cea mai importantă unealtă a supraviețuirii – cuvântul. Dragostea lor copilărească, inocentă mi-a umplut inima de un sentiment pe care nu știu cum să-l redau în cuvinte. E ceva atât de rar, încât ai tendința să crezi că de fapt nu există. Dragostea lor e atât de simplă, de firească.
„Kya simți că se dezumflă ca o pânză rămasă fară vânt. Tate era mai mult decât întâia ei iubire: îi împărtășea devotamentul pentru mlaștină, o învățase să citească și era singura legătură, chiar dacă atât de slabă, cu familia-i dispărută. Era o pagină de timp, o poză într-un album vechi, singura pe care o avea.”
După ce a rămas singură, Kya s-a ferit de oameni. A mers o singură zi la școală, unde toată lumea a râs de ea. Dacă mergea în oraș, oamenii o ocoleau, dând naștere la tot felul de zvonuri și legende despre ea. Ajunsese să fie cunoscută ca Fata Mlaștinii, iar apelativul era folosit în sens peiorativ. Oamenii o răneau fie cu indiferența fie cu răutatea lor, așa că s-a izolat. A învățat să trăiască în singurătate și, deși uneori ajungea să o copleșească, tot o prefera în locul oamenilor.
Acțiunea romanului de desfășoară începând cu anul 1952, vreme în care oamenii încă erau plini de prejudecăți. Ironia e că nici în prezent nu am scăpat de ele. Ce e diferit e privit cu suspiciune și marginalizat. Nu de puține ori simt o dorință puternică de a mă îndepărta de așa zisa civilizație. Citind romanul ăsta m-am tot întrebat cum ar fi să trăiești precum Kya. Având mai nimic material, dar trăind în liniște. Acea liniște care nu se cumpără cu bani. Cum ar fi să trăiești înconjurat de apă, de păsări și de verdeață, cât de plin ți-ar fi sufletul de atâta natură neîmblânzită? Da, am citit și am visat cu ochii deschiși la o astfel de viață. E absurd ce spun? Poate, dar uneori mă apasă atât de tare urâțenia lumii, încât tânjesc după solitudinea și izolarea pe care le-am găsit în această carte.
O viață de om cuprinsă în aproape 400 de pagini. Nu știu de unde s-a inspirat autoarea, pentru că nu a făcut nicio astfel de precizare la final, deci curiozitatea mea a rămas neimpacata, dar mi-o imaginez pe Kya ca fiind o personaj real. Poate nu întreaga ei poveste, poate doar o parte. Partea prin care ne oferă tuturor o lecție despre acceptare, integrare și izolare.
Delia Owens explorează felul în care izolarea afectează comportamentul uman, precum și efectul profund pe care îl poate avea respingerea asupra noastră. – Vanity Fair
Dacă vă este teamă că e genul de carte prea lăudată, care se dovedește a fi sub așteptări, vă asigur că în acest caz își merită fiecare cuvânt de laudă. Nu mai stați prea mult pe gânduri și nu o amânați. Își merită cu desăvârșire locul în biblioteci și în inimi.
Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Pandora M și îl găsiți la Libris.
Rating Goodreads: 5+/5*
Iustina Dinulescu
Fragmente:
„Poate că era un meleag aspru, însă mustea de viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mal, pesti, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii care umpleau uscatul și apa. Dacă nu-ți era peste mână să scormonești primprejur după mâncare, nu flămânzeai în veci.”
„Când e prins la înghesuială, deznădăjduit ori izolat, omul revine la acele instincte care țintesc direct la supraviețuire. Atuuri mereu existente, fiind trecute mai adesea de la o generație la alta decât genele mai blânde. Fară nimic moral, matematică și-atât.”
„Viața o făcuse expertă în înghesuirea simțămintelor în spații de depozitare limitate.”
„Să nu-mi spui mie, te rog, de izolare. Nu-i nevoie să-mi spună nimeni cum te schimbă. Eu am trăit-o. Eu sunt izolarea.”
„Unele lucruri, cred, nu pot fi explicate, doar iertate sau nu.”
Post-ul Acolo unde cântă racii, de Delia Owens apare prima dată în Momente in viata.