„Amintirile terifiante ale experienței din mansarda conacului Foxworth îi bântuie încă pe Cathy, pe Chris și pe Carrie Dollanganger. Mama lor, altădată afectuoasă și atentă, ajunsese să se poarte ca și cum ei n-ar fi existat, cedând manipulărilor Oliviei Foxworth, bunica lor lipsită de suflet, care reușise să o convingă de faptul că cei trei copii erau rodul păcatului. Însă ei sunt complet inocenți… Sau cel puțin așa cred.
Acum, Cathy Dollanganger știe sigur ce trebuie să facă. A sosit momentul. Este suficient de puternică pentru a le demonstra mamei şi bunicii, o dată pentru totdeauna, că suferințele îndurate nu aveau să fie iertate niciodată.”
Cathy, Cathy, ce naiba ai făcut? Nu doar o dată am strigat de una singură în timp ce citeam, enervată de cursul pe care îl luau evenimentele din pricina deciziilor pe care le-a luat Cathy.
Acțiunea continuă exact de unde a rămas la finalul primului volum. Cei trei frați evadează din conacul Foxworth și se îndreaptă spre Florida în căutarea unei vieți noi, însă pe drum starea lui Carrie se agravează, iar ei ajung în cele din urmă în casa doctorului Paul Sheffield, care după o vreme le devine tutore și nu numai. Chiar dacă viața lor se schimbă în bine, cei trei nu reușesc să depășească trauma prin care au trecut, iar modul prin care încearcă să meargă mai departe diferă de la unul la altul.
Cathy, eroina acestui roman, căci în jurul ei gravitează toată acțiunea și tot din perspectiva ei este spusă întreaga poveste, are parcursul cel mai plin de răsturnări de situație. Personalitatea ei bipolară combinată cu dorința tot mai mare de răzbunare pe mama și pe bunica ei o împing adesea către cele mai greșite și mai impulsive decizii. Tot ceea ce se întâmplă rău în viața sa pune pe seama mamei sale. În viziunea ei, viața pe care ar fi avut-o dacă mama lor nu i-ar fi închis în acea mansardă ar fi fost una mult mai fericită. Însă aceasta este doar explicația pe care o da ea greșelilor sale. În realitate, ea este cea care își face nefericită viața prin alegerile pe care le face. La un moment dat ai senzația că Cathy se îndrăgostește de orice bărbat care îi iese în cale, ceea ce dă un ușor iz telenovelistic poveștii, dar am trecut repede peste aspectul ăsta. La o analiză mai profundă cred că nu e deloc așa. E mai degrabă un amestec bine dozat între dorința ei de a fi iubită și de a-și explora sexualitatea, dorința de a îl îndepărta pe Chris și de a-și înăbuși sentimentele pe care le are față de el, obsesia pe care o dezvoltă cu timpul de a nu se transforma în mama ei și planurile de răzbunare la care nu renunță sub nicio formă. Cathy este un personaj foarte complex. Deși uneori te enervează lipsa ei de consecvență, e imposibil să nu te miște suferința ei cauzată de pierderile pe care le suferă de-a lungul anilor, lupta și ambiția pentru a-și împlini visul, loialitatea și grija pentru cei pe care îi iubește.
Chris, pe de altă parte, alege să se refugieze în studiu, reușind să-și împlinească cel mai mare vis: acela de a deveni medic. Este singura modalitate pe care o alege pentru a uita de atracția pe care o simte față de sora sa. Ea nu se estompează nici cu trecerea anilor, căci deși el rămâne undeva în umbră în viața lui Cathy, prezența lui se face mereu simțită, iar el apare în momente cheie din viața lui Cathy și o tulbură de fiecare dată. Dacă pe Cathy o macină mai multe iubiri, pe Chris îl macină o singură mare iubire: aceea pentru propria soră. S-ar părea că incestul e blestemul acestei familii. Greșelile din trecut par a fi menite să se repete, oricât ar încerca protagoniștii să le reziste.
Carrie face cel mai greu față trecutului. Anii de captivitate i-au afectat sănătatea și dezvoltarea, iar disproporția dintre cap și restul corpului îi afectează încrederea în sine însăși și atrage de asemenea respingerea celor din jur. Carrie se transformă într-o tânără complexată, taciturnă și uneori răutăcioasă, care este geloasă pe frumusețea surorii sale și pe farmecul pe care aceasta îl exercită asupra bărbaților. Carrie își dorește să fie Cathy, iar asta îi afectează evident întreaga existență fragilă.
Mult mai complex decât primul volum, Petale în vânt parcurge pe o perioadă de mai mulți ani drumul pe care îl străbat cei trei frați de la copilărie la tinerețe, apoi la viața de adult cu tot ceea ce implică aceasta. Suferim în continuare alături de ei, căci libertatea nu le-a adus neapărat fericirea la care tânjeau, pe care o așteptau și pe care o meritau. Ca orice oameni, ei fac alegeri pripite, greșite și suferă consecințele acestora. Și noi trăim alături de ei această poveste, ne bucurăm și plângem cot la cot cu ei. V.C. Andrews a scris o poveste care te înghite cu totul, la care nu mai poți renunța.
Acum că am primit și următoarele 3 volume urmează să pătrund și mai adânc în viața acestei familii fascinante. Vă țin la curent, evident. Până atunci, apucați-vă de citit. Seria asta e genială!
Post-ul Petale în vânt, de V.C. Andrews apare prima dată în Momente in viata.