„Binele și răul sunt ca niște șerpi scârboși: atât de încurcați, că nu-i deosebești unul de altul decât după ce-i împuști pe amândoi, și atunci e prea târziu.”
Am ales să încep cu acest citat pentru că mi s-a părut cel mai potrivit pentru a exprima ideea principală a acestui roman. Încă din copilărie ni se stabilesc nişte repere cu privire la ce este bine şi ce este rău. Cu timpul, învăţăm să le definim, să le deosebim. Şi totuşi… totuşi graniţa dintre ele este atât de fină uneori, încât ceea ce e bine se poate dovedi a fi de fapt rău sau invers.
Lumina dintre oceane s-a dovedit a fi un roman pur şi simplu superb. Fără cusur. Nici un detaliu nu a fost lăsat la voia întâmplării. Este o poveste despre alegeri greşite sau nu, despre oscilarea între bine şi rău atunci când faci acele alegeri, despre nevoile şi zbuciumul sufletului uman, despre iubire în diferitele forme pe care le ia, dar mai ales…despre pierdere – pierderea raţiunii, a speranţei, a sinelui, a tot ceea ce ai mai scump pe lume.
Patru destine schimbate pe veci datorită mai multor alegeri, care nu se poate spune că au fost nici bune, nici rele. Fiind mamă, îmi pot închipui şi pot înţelege disperarea cu care Isabel s-a agăţat de miracolul vieţii aduse de valuri, după ce a suferit 3 avorturi. O astfel de pierdere te dărâmă, iar Isabel alege să îşi însuşească copilul venit de nicăieri, convingându-se că mama pe care o avea a murit, iar soarta orfanului poate fi schimbată datorită ei. Momentul în care barca ajunge la mal cu bebeluşul, la scurt timp după piederea celei de-a treia sarcini, îi întăreşte convingerea că întâmplarea e un semn divin.
Mă pot pune de asemenea şi în pielea lui Hannah, mama care crede că şi-a pierdut copilul şi soţul pentru totdeauna în imensitatea oceanului, deşi nu încetează să-i caute sau să spere că ei sunt în viaţă. Îi pot înţelege şi zbuciumul ulterior. Asemenea situaţii cu siguranţă că nu ar fi uşor de depăşit.
Acţiunea se desfăşoară într-un ritm halucinant, astfel că e foarte greu, imposibil aş spune, să te dezlipeşti de carte. Viaţa nu este uşoară, ăsta e un lucru cert. Dezamăgirile, pierderile pe care le suferim, temerile şi regretele noastre ne împing adesea către limite, trecând haotic graniţa dintre bine şi rău, când încolo, când încoace. Privind din perspectiva lui Isabel probabil că aş fi făcut aceleaşi alegeri. Pe de altă parte, punându-mă în postura lui Hannah, cred că aş fi fost nemiloasă. De fapt, cred că oricare ar fi fost alegerea lui Isabel și a lui Tom, vieţile tuturor ar fi avut oricum alte traiectorii.
Finalul…ei bine finalul m-a luat puţin prin surprindere. Nu e nici trist, nici fericit. Cred ca asemenea poveşti nu au cum să fie cu happy end. Tragedia, imprevizibilul sau coincidenţa pândesc întotdeauna după colţ.
Mulţumesc tare mult celor de la Libris pentru că am avut ocazia să citesc această minunată carte. A fost o călătorie fascinantă, pe care am sfârşit-o cu mare părere de rău. O recomand cu multă căldură. Poate fi găsită la categoria Literatură universală.
P.S. Am terminat de citit târziu în noapte, iar astăzi am reușit să văd și ecranizarea făcută după roman. Evident, nu se abate de la regula că e ceva mai slabă decât cartea. Lipsesc multe detalii semnificative, câteva sunt puțin modificate. Filmul nu poate reda niciodată cu adevărat zbuciumul și gândurile personajelor, intensitatea trăirilor putând fi descoperită doar între paginile cărții. Cu siguranță că dacă nu aș fi citit cartea și aș fi văzut doar filmul aș fi fost mult mai impresionată, altminteri acord doar 8/10 filmului.
Fragmente:
„Viețile se duc, urmele rămân. Și se gândi la disperarea care-l copleșise pe omul acela distrus de tristețe. Nu doar războiul te poate face să-ți pierzi mințile.”
„Cred că niciodată nu putem vorbi cu adevărat despre viitor. Putem vorbi doar despre ceea ce ne închipuim că ar putea fi viitorul, despre ceea ce ne-am dori. Nu este același lucru.”
„De pe urma războiului Isabel învățase ceva, și anume ideea de a nu lua nici un lucru ca pe ceva sigur, ideea că nu e bine să amâni ceea ce contează cu adevărat. Te puteai trezi că viața îți smulge lucrurile la care ții și că nu le mai poți redobândi.”
„A descifra rostul lucrurilor-oricare ar fi el-este o adevărată provocare.”
„Avem paradisul nostru. Cu soare și cu ocean. Și ne avem unul pe altul, ne aparținem unul altuia.”
„Maternitatea-o stare plină de taine. De cât curaj are nevoie o femeie pentru a se aventura în așa ceva, își spuse el.”
„Nu se știe niciodată când ajungi în viață să fii recunoscător pentru un lucru din trecut.”
„O viață venise și se stinsese, iar natura nu se oprise în loc nici măcar o secundă pentru asta, își spuse Tom. Roata timpului și spațiului se învârte întruna și macină oamenii, așa cum moara macină grâul.”
„Iubirea e mai puternică decât regulamentele, Tom.”
„Regulile pot ucide un om, Tom știa acest lucru. Și totuși. Și totuși uneori tocmai ele stăteau între om și fiară, între om și monstru.”
„De iubire n-ai nici un motiv să te sperii.”
„Știa că o soție care își pierde soțul devine văduvă. Un soț care-și pierde soția e văduv. Dar dacă un părinte își pierde un copil, nu există nici un cuvânt care să descrie durerea lui. Părinții rămân pur și simplu „mamă” și „tată”, chiar dacă nu mai au un fiu sau o fiică. Ciudat lucru!”
„Viața asta-o ticăloasă în care nu poți avea încredere. Ce-ți dă cu o mână îți ia întotdeauna înapoi cu cealaltă.”
„Căsnicia are și părți bune, și greutăți. Dar un lucru pot să-ți spun-e mult mai complicat decât viața de unul singur.”
„E incredibil cum un copil îți doboară toate mijloacele de apărare. Pătrunde pur și simplu în ființa ta. E ca un atac care te ia prin surprindere.”
„Cuvintele aveau talentul de a se băga în tot felul de locuri în care nu aveau ce căuta. În viață e mai bine să ții pentru tine ceea ce știi, învățase lecția asta.”
„La ce te ajută dacă tot răscolești trecutul? Acum nimic nu se mai poate îndrepta. […] Ei, Ddacă vrei să faci pe cineva să-și piardă mințile, calea cea mai sigură este să-l pui să-și ducă bătăliile iar și iar, până îndreaptă lucrurile.”
„Se uită cu atenție la rotirea razei de lumină și râse cu amărăciune la gândul că unghiul în care bătea lumina făcea ca insula să rămână tot timpul cufundată în întuneric. Un far este destinat altora; nu poate să lumineze spațiul din imediata lui apropiere.”
„Purtăm cu noi toată viața hotărârile pe care le luăm. Asta e adevăratul curaj. Să accepți consecințele greșelilor tale.”
„Atâta timp cât porți în minte lucruri bune, poți fi fericit. Sunt sigur.”
„Odată ce un copil îți pătrunde în suflet, nu se mai pune problema dacă lucrul ăsta este sau nu drept. […] De dragostea pe care o nutrești față de un copil nu te poți apăra, Violet o știa prea bine.”
„Cu minciuna nu faci decât să dai de belea. Uneori exact acolo ajungi și dacă spui adevărul.”
„Când vine vorba de copii, părinții sunt alcătuiți doar din instinct și speranță. Și teamă. În privința asta nu mai țin cont nici de regulamente, nici de legi.”
„Uneori uitarea este singura cale înapoi spre normalitate. Timpul și uitarea vindecă rănile.”
„Uneori viața se dovedește a fi dură, Isabel. Uneori te lovește crunt. Și uneori, când îți spui că mai rău de atât nu se poate, se întoarce și îți mai trage una.”
„Poate că, atunci când stai să cântărești lucrurile, nici un om nu este caracterizat doar prin fapta lui cea mai rea.”
„De iertat nu trebuie să ierți decât o dată. […] Totdeauna putem alege o cale. Toți.”
„Cu trecerea anilor, semnificația unor lucruri se pierde și din ele nu rămân decât niște oase albe, de pe care s-a dus orice sentiment sau valoare.”
„Cicatricele sunt o altă formă a memoriei.”
Post-ul Lumina dintre oceane, M.L. Stedman apare prima dată în Momente in viata.