Cu timpul, oamenii și lucrurile din viața noastră capătă noi fețe și noi înțelesuri. Sau poate, cu timpul, chiar noi ne schimbăm și privim lucrurile și oamenii cu alți ochi.
Cu timpul, unii oameni se apropie, iar alții se despart, pentru că modul în care se văd nu mai este același sau faptele fiecăruia scot la iveală aspecte care nu mai pot fi tolerate.
Fiecare an care trece mă lasă cu tot mai puțini prieteni. Pe unii îi regret, pe alții mă bucur că îi las în urmă. Și totuși, fiecare prieten pe care îl pierd îmi lasă în suflet o dezamăgire de care nu mă pot vindeca și care îmi afectează serios încrederea în oameni, și uneori, în mine însămi.
Se întâmplă un lucru curios cu oamenii. Sunt din ce în ce mai goi. Caută ceva care simt că le lipsește, dar nu-l găsesc pentru că nici ei nu știu exact ce este acel ceva. Se pierd unii pe alții, se alungă, se rănesc. Pierd înțelesul prieteniei și se simt din ce în ce mai singuri.
Cu timpul, am tot învățat lucruri despre oameni și despre prieteni. Faptul că ai o agendă plină cu nume și un numere de telefon, pe care le folosești doar atunci când trimiți mesaje de sărbători și cu care interacționezi doar pe Facebook prin intermediul opțiunilor Like și Comment nu înseamnă că ai mulți prieteni. Prieteni nu îți sunt nici cei care doar promit, iar atunci când vine vremea promisiunii, intervin oameni sau lucruri mai importante decât tine, iar tu îți dai seama că nu ești niciodată o prioritate.
Prieteni nu sunt oamenii care se amuză de fiecare dată pe seama ta în fața altor oameni, chiar dacă uneori, se numără și printre cei care îți sar în ajutor atunci când ai nevoie.
Prieteni îți sunt prea puțini oameni. Uneori, îți dai seama că singurul prieten adevărat pe care îl ai ești doar tu. Și vine un timp când realizezi că singurătatea e doar o stare de spirit, căci singur te poți simți chiar și atunci când ești înconjurat mereu de oameni.
Prietenia nu înseamnă așadar, un număr de oameni. Prietenia e un fel de a fi, e un sentiment, o a doua natură. Nu toți oamenii știu să fie și prieteni, așa cum nu toți oameni știu să fie pur și simplu… oameni.
Iustina Ţalea Dinulescu