Îmi propusesem să scriu despre perioada asta dificilă din viața celor mai puțin norocoși părinți după ce se încheia și la noi, dar regăsesc frecvent întrebarea „Ce să-i dau pentru colici?” și știu că eu la rându-mi am căutat disperată articole sau postări despre tratamente și sfaturi pentru ei. Încă nu am scăpat complet deși am trecut de perioada critică, dar suntem pe drumul cel bun, așa că am prins curaj să scriu despre experiența noastră.
Deși nu sunt la prima întâlnire cu colicii, de această dată pot spune că „mi-au pus capac”. Mai auzisem povești de la alți părinți despre crize de plâns și zvârcolit care durau cu orele, dar nevazand direct una îmi spuneam că poate e un pic exagerat redată. Și Eva a avut, dar comparativ cu ce s-a întâmplat la Cezar, atât ea cât și noi pot să spun acum că am fost totuși puțin mai norocoși. M-am amăgit că la al doilea copil e mai ușor, dar NU, a fost exact opusul. Crize de 6 ore (pe ceas, fără nicio exagerare), plimbat numai în brațe, dormit numai în brațe sau pe piept, plâns, urlat, zvârcolit. Un coșmar. Au fost destul de multe astfel de zile care m-au epuizat și m-au stors de vlagă, de răbdare, de rațiune. Am fost mai puțin mamă, mai puțin om, mai mult robot. Nu-mi doream decât să treacă ziua, să treacă și noaptea și tot așa. Să treacă zi după zi după zi cât mai repede numai să scăpăm odată. Din nefericire, colicii ne-au anulat bucuria acestor momente de altfel magice (dacă bebe e bine și liniștit). Pentru noi nu au fost așa. Cu tot regretul, această experiență a avut un impact emoțional foarte puternic asupra mea. Poate că unii vor spune că exagerez, că doar nu sunt singura care a trecut prin asta. Poate, dar cred că toți factorii care creează imaginea de ansamblu sunt unici la fiecare în parte. Pentru mine a fost cumplit. Punct. Și nu voi uita prea curând rana asta care s-a deschis în mine.
Revin însă la scopul articolului, acela de a împărtăși cu viitorii sau proaspeții părinți, care se confruntă cu colicii – mai mult sau mai puțin agresivi – ceea ce a funcționat în cazul nostru și care nu are nevoie de prescripție sau recomandare medicală. 
Voi enumera picăturile și siropurile pe care le-am folosit, dar vă recomand să vă adresați unui medic pediatru pentru a lua o decizie cu privire la schema de tratament. Niciuna dintre aceste picături nu are nevoie de prescripție, dar vă îndemn să faceți asta pentru liniștea voastră. Așadar, am început aventura cu Bonnisan (folosit cu succes la Eva). Crizele începuseră să se manifeste mai rău, așa că am alternat cu Infacol. După ce am văzut că nici asta nu funcționează am mers pe altă schemă – Protectis + Infacol. Ulterior am introdus și Colief. Crizele erau din ce în ce mai agresive și de durată. Eram complet debusolați și disperați. Pe lângă frustrarea asta s-a mai adăugat și oboseala fizică – dureri crunte de spate și de brațe. Am împrumutat un sistem de purtare, am cumpărat centură cu sâmburi de cireșe, am mai încercat și picăturile Baby Calm și în ultimă instanță siropul Gripe Baby Water. Ei bine, din toată această schemă, pe cale orală au funcționat cât de cât (nu de fiecare dată și nu la fel de bine mereu) Protectis – ne-a scăpat de regurgitare, Infacol (deși în unele zile parcă nu mai avea absolut niciun efect) și Gripe baby water (singurul care mi s-a părut că a dat randament).
DAR cel mai eficient remediu, pe care l-am lăsat intenționat la final, s-a dovedit a fi sistemul de purtare (SSC) combinat cu sunetul alb – de feon a funcționat în cazul lui (folosit de pe aplicația White Noise Baby Sleep Sounds). Efect rapid și garantat. Nu fac reclamă la niciun sistem anume, dar vă spun cu mâna pe inimă că este cea mai bună investiție pe care o puteți face. Își merită fiecare bănuț și fiecare apreciere. Sunt mulți cei care se tem că purtarea în sistem va învăța copilul „cu nărav”. Uneori și eu m-am gândit la fel, apoi mi-am amintit că „năravul” oricum nu durează mai mult de 2 ani. Și sincer vă spun că am preferat să-mi asum „riscul” ăsta decât să îl văd chinuindu-se, iar eu luând-o razna (știați că plânsul de bebeluș este catalogat ca fiind unul dintre cele mai stresante sunete?!). Bun, deci am văzut că funcționează, am mers înainte. Și acum adoarme de cele mai multe ori în sistem, e adevărat. L-am învățat „prost”, asta e. Dar unde în lumea asta e mai bine decât la pieptul mamei?! Cred că asta demonstrează că aproape orice durere trece acolo, la pieptul mamei, de la căldura, iubirea și grija ei.
Fiecare copil e unic și se adaptează mai repede sau mai greu la mediul extern. La unii funcționează ceva, la alții altceva. Dar un lucru au sigur în comun toți – nevoia de a fi aproape de mama, de a fi alinați și alintați de mama, de a fi pentru încă puțină vreme tot 2 în 1. Acum trag concluzia că probabil ăsta este motivul pentru care se spune că primele 3 luni de viață sunt o extensie a celor 9 din burtică. Poate tocmai de asta funcționează atât de bine purtarea (babywearing).
Cum a fost experiența voastră cu colicii?
Aștept răspunsurile în comentarii, să dezbatem subiectul.
Cu drag,
Iustina