„Noua Zeelandă, 1875: Viața liniștită a lui Lizzie și Michael Drury, fericiții posesori ai unei mari ferme de ovine, este tulburată când fiica lor, Matariki, este răpită de tatăl ei biologic, Kahu Heke, o căpetenie răzvrătită a maorilor. În timp ce soții Drury sunt îngrijorați pentru fiica lor, familia Burton se reunește, fiul lui Kathleen, Colin, intorcandu-se în Noua Zeelandă. Nimeni nu bănuiește însă ce evenimente va declanșa acest lucru.”
Cine a citit-o pe Sarah Lark știe că are un talent deosebit de a povesti și de a picta tablouri cu cuvintele. De asemenea, sunt sigură că știu și faptul că la un moment dat, din dorința de a da cât mai mult, autoarea începe să se piardă în detalii. Eu am observat acest aspect atât în prima trilogie – În țara norului alb, cât și în cazul acesteia. În primul volum al seriei totul este la superlativ – personajele, acțiunea, interacțiunea dintre ele, suspansul și răsturnările de situație. Ei, începând cu al doilea volum strălucirea începe să pălească, nu știu de ce.
Ca și în Cântecul maorilor, al doilea volum al trilogiei În țara norului alb, autoarea și-a îndreptat atenția în cel de-al doilea volum al trilogiei Kauri către populația băștinașă a Noii Zeelande – triburile maori. Mai exact, a adus în atenția cititorului luptele pe care maorii le-au dus cu pakeha, oamenii albi care au colonizat insula, cei care i-au marginalizat și le-au îngrădit drepturile încercând să-i păcălească, deși aceștia fuseseră primii veniți pe insulă. Nu zic că nu a fost interesant, dar cred că autoarea s-a focusat prea mult pe aspectul ăsta, neglijând puțin celelalte personaje ale poveștii. De asemenea, toate răsturnările de situație le-a lăsat pentru ultima parte, care a părut oarecum precipitată din cauză că a sărit dintr-o dată prea mulți ani din viața personajelor.
În umbra arborelui kauri îi are ca protagoniști pe copiii personajelor primului volum, adică pe Heather – fiica lui Kathleen cu Ian Coltrane, pe Matariki – fiica lui Lizzie cu căpetenia maori Kahu Heke și pe Violet, un personaj nou, care mie personal mi s-a părut cel mai interesant și mai reușit. Eu am privit romanul ăsta ca fiind un manifest al feminismului. Începând cu faptul că toate trei personajele principale sunt femei, apoi cu temele care apar pe parcursul romanului – cum ar fi lesbianismul (deși la vremea aia, în anii 1870-1890 acesta nu avea niciun nume, era o anomalie și o rușine și atât) sau lupta pentru emanciparea femeii prin obținerea dreptului la vot.
Trei femei, trei tipologii diferite, trei destine diferite, fiecare arătând câte o fațetă a locului femeii în societate în acele vremuri și în acele locuri, a luptei pentru supraviețuire, pentru recunoașterea identității și pentru dobândirea independenței față de bărbați. Spre deosebire de Aurul maorilor, în acesta nu poveștile de dragoste au fost în prim plan, ci drumul către sine al personajelor principale. Desigur, nu au lipsit nici acestea, dar mi-a plăcut că au fost lăsate cumva în spatele scenei. A fost mai mult despre frământările interioare ale femeilor, despre deciziile și compromisurile lor și despre puterea de a o lua mereu de la capăt.
„-Căsătoria nu te ajuta cu nimic, Violet! Dacă te refugiezi pripit într-o căsătorie, nimerești din lac în puț.
-Ar putea…ar putea să fie un fel de târg, șopti Violet.
-Deseori chiar asta este, copilă! Însă rareori ești cumpărătorul ori vânzătorul. Tu ești calul.”
Povestea lui Violet reflectă în cel mai dur mod condiția femeii sărace în anii 1800. Ca fiică, obligată să muncească cot la cot cu mama pentru gospodărie, temandu-se în fiecare minut din fiecare zi de un tată alcoolic și abuziv. Mai târziu, ca soție, obligată să suporte abuzurile unui alt bărbat alcoolic și agresiv, cu rol de soț. Femeia era un nimeni, un nimic, un simplu incubator pentru copii, o sclavă sexuală, o servitoare, o carcasă goală care nu avea drepturi, doar obligații. Sună dur și este dur. Dureros chiar. Povestea lui Violet dă glas prea multor femei a căror poveste e departe de a fi ficțiune. De aceea cred că trebuie să le fim recunoscătoare tuturor acelor femei care s-au luptat pentru noi, cele de astăzi, pentru ca noi să avem drepturi, să putem alege, să putem renunța dacă asta ne dorim, să putem avea o VOCE.
„Acest roman este dedicat emancipării din mai multe puncte de vedere. Acțiunea sa pleacă de la războaiele dintre maori, de la lipsa de drepturi a femeilor în așezările miniere și de la legislația din 1893, care, formal, proclama egalitatea de sex și rasă.” – Sarah Lark
În umbra arborelui kauri a apărut la editura Rao și este continuarea romanului Aurul maorilor.
Rating Goodreads: 4/5*
Iustina Dinulescu