„Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută mai mulți ani.
Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacientă tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumină reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei.
Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii-o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă…
Pacienta tăcută este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act…”
După dezamăgirea pe care mi-a provocat-o Fiica ceasornicarului aveam nevoie de o carte care să se joace cu mintea mea și să mă țină în suspans până la ultima filă. Pacienta tăcută mi-a făcut asta. Deși nu este genul de thriller care se remarcă prin acțiune, deoarece este destul de static, este cu certitudine genul de thriller care te urmărește prin prisma impactului emoțional pe care îl are deznodământul.
În această carte s-a săvârșit o crimă, dar criminalii sunt doi la număr. Unul direct, altul indirect. Unul care ucide brutal, aparent fără niciun motiv și un altul tăcut, fără chip și fără nume, care îl acaparează pe primul, devenind un întreg. Nu știu cum altfel să îmi îmbrac ideile, cum să le dau „voce” fără a spune de fapt prea mult. Finalul m-a lăsat efectiv cu gura căscată de uimire. Îmi creasem deja propria ipoteză, fiind totodată sigură că la final se va dovedi falsă, însă am fost cu adevărat surprinsă de modul în care autorul a îmbinat toate piesele, cum a conectat personajele, cum le-a intersectat poveștile și cum le-a motivat deciziile.
Avem două personaje și două perspective:
Alicia Berenson, o femeie aparent împlinită, care își iubea la nebunie soțul și care era iubită la rândul ei, cu o carieră de succes, trăind o viață liniștită într-o casă superbă este găsită într-o zi lângă cadavrul soțului ei. Te întrebi ce anume ar fi putut să se întâmple astfel încât pașnica Alicia să ia chiar pușca soțului și să-l împuște de 5 ori în față, de la mică distanță. Ce buton invizibil să se fi apăsat în subconștientul ei încât să fie capabilă de o asemenea faptă? Și-apoi…tăcerea. De ce nu încerca să se apere, să se justifice? Singura mărturie pe care Alicia o dă este un autoportret pe care îl denumește „Alcesta”.
Legenda Alcestei este una tulburatoare. „Alcesta fiica lui Pelias, era căsătorită cu unul dintre cei 50 de argonauţi, regele tesalian Admetos. Protejat de Apollo – deoarece îl găzduise când fusese în dizgraţia lui Zeus, lui Admetos i se permite amânarea morţii, dacă se oferă altcineva să moară în locul lui. Singura care acceptă acest sacrificiu este soţia lui, Alcesta. Mai târziu, ea este adusă înapoi din împărăţia lui Hades de către Hercule, care coboară în Infern şi o obţine de la Persefona. După ce s-a întors la soțul ei, Alcesta a refuzat să mai vorbească, rămânând tăcută pentru tot restul vieții.” (sursa: internet)
Care e așadar legătura dintre Alicia, soția criminală și Alcesta, soția devotată din tragedia greacă? Nici nu vă imaginați un asemenea scenariu! Amândouă rămân mute, dar în afară de asta? Aparent, nu le mai leagă nimic altceva. Aparent, Alicia este o criminală cu sânge rece și atât, dar știm cu toții că aproape de fiecare dată, în orice scenariu, aparențele înșală. Nimeni nu este ceea ce pare. Faptele sunt doar vârful aisbergului. Motivele, se găsesc întotdeauna în adâncuri.
„Uneori e greu să-ți dai seama de ce răspunsurile la prezent se află în trecut.”
Theo Faber este un psihoterapeut obsedat de povestea Aliciei Berenson și de ideea de a o face să vorbească, așa că atunci când devine vacant un post în cadrul instituției The Grove, acolo unde este pacientă Alicia, Theo se gândește că după 6 ani de așteptare, aceasta este fără doar și poate șansa lui de a străpunge zidul tăcerii, pe care această femeie l-a ridicat în jurul ei. Povestea este narată din perspectiva lui, a lui Theo, în care evocă momente din propria copilărie și diverse alte amintiri în mare parte legate de soția lui, cărora inițial nu le-am înțeles scopul. Narațiunea lui Theo este alternată cu file din jurnalul Aliciei, scrise începând cu 2 luni înainte de noaptea fatidică. Fiecare capitol este o piesă de puzzle, fiecare nouă dezvăluire sau amintire un nou punct de legătură. Dacă la început „vocile” celor două personaje sunt distincte, diferite, spre final începi să le confunzi.
„Dar asta îți făcea Alicia. Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine. Și era, adesea, o priveliște urâtă.”
Iată cum mi-am imaginat eu romanul asta: O sală imensă de spectacol. În centrul scenei, fasciculul de lumină este focalizat pe scena crimei, dar treptat, pe rând, se aprind toate luminile și pe măsură ce acestea se aprind încep să apară detaliile privind decorul, spectatorii și restul actorilor din umbră. Toate întâmplările și toate motivele care condus la săvârșirea crimei au ecouri departe în trecut. Nu zic că există o scuză bună pentru a ucide, dar cred că mintea umană are propriile sale căi de a scoate la iveală lucrurile îngropate în trecut, traumele ignorate, rănile nevindecate. Răul iese la iveală din oameni în cele mai neașteptate momente și lovește cu forța unui uragan.
Să mai spun că mi-a plăcut foarte mult sau v-ați dat deja seama?
Pacienta tăcută este un thriller psihologic plin de umbre întunecate, de nuanțe. Alex Michaelides a reușit să scrie o poveste originală, îmbinând elemente din mitologia greacă cu rețeta clasică de thriller. Povestea Alcestei se suprapune cumva cu povestea Aliciei și sunt sigură că deși absente, vocile lor te vor urmări multă vreme.
Romanul a apărut la editura Litera, in colectia Buzz Books și îl găsiți aici și aici.
Rating Goodreads: 5/5*
Iustina Dinulescu
Fragmente:
„Plângeam pentru noi toți. E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.”
„Știi, Theo, unul dintre lucrurile pe care e cel mai greu să le recunoaștem e faptul că n-am fost iubiți atunci când aveam cea mai mare nevoie. E un sentiment îngrozitor durerea de a nu fi iubit.”
Post-ul Pacienta tăcută, de Alex Michaelides apare prima dată în Momente in viata.