„În orăşelul Jackson din Mississippi, în anii ’60, trei femei care în mod normal nu ar fi avut nimic în comun se leagă printr-o prietenie incredibilă. Ceea ce le apropie este un proiect secret care le primejduieşte viaţa, o carte ce pune în discuţie convenţiile sociale considerate tabu ale vremii lor. Culoarea sentimentelor, romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett, este ceea ce se cheamă un fenomen literar: o carte care a fost respinsă de aproape cincizeci de editori şi agenţi, publicată în cele din urmă de Penguin Group şi primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri şi critica literară. „
Culoarea sentimentelor este genul acela de carte dulce amăruie. Transmite multă căldură. M-am trezit de multe ori zâmbind în timp ce citeam și în același timp m-am simțit mâhnită, la fel cum mi s-a întâmplat și la alte cărți cu sau despre oamenii de culoare, despre rasism și segregare rasială. Nu am putut să înțeleg niciodată de unde a izvorât această ură și de ce i-am permis noi să-și întindă rădăcinile până în prezent. Pentru că nu ne-am născut cu ea. Oamenii nu se nasc urând, ci sunt educați în acest sens. Cred că asta a vrut autoarea să scoată cel mai mult în evidență.
Acțiunea romanului se petrece în anii 60, adică la mult timp după ce sclavia a fost abolita. Totuși, oamenii de culoare erau în continuare folosiți ca servitori, erau disprețuiți, marginalizați, nedreptățiți. Deși datorită servitoarelor casele oamenilor înstăriți erau în perfectă ordine, deși copiii acestora erau crescuți și educați tot de acestea, aveau rareori sau niciodată parte de apreciere ori recunoștință. Ca o ironie a sortii, patronii lor organizau strângeri de fonduri și acte de caritate pentru copiii din Africa, în timp ce pentru oamenii care îi slujeau zi de zi nu arătau niciun strop de considerație sau respect.
Mi-a plăcut mult personajul Aibileen, mi-a plăcut modul în care ea încerca să o educe pe Mae Mobley sau Cocuța, așa cum îi plăcea lui Aibileen să o alinte, cum se străduia să-i insufle bunătate și încredere în sine, cum o copleșea cu atenția și iubirea pe care ar fi trebuit să le primească de la mama ei. Aibee era o femeie extraordinară. O femeie simplă, cinstită și bună. Genul de persoană pe care ți-ai dori cu tot dinadinsul să o vezi în carne și oase.
Povestea nu este însă spusă doar din perspectiva lui Aibileen, slujnica de culoare. Putem privi totul și prin ochii femeii albe, „stăpâna” care era altfel și care încerca să schimbe sistemul. Domnișoara Skeeter este de asemenea un personaj deosebit, care a crescut mult de-a lungul timpului. La început era o tânără complexata, lipsită de încredere în sine, dar după ce începe să lucreze la „proiect” cu Aibileen vocea ei devine din ce în ce mai puternică. Începe să se facă auzită și să-și impună dorințele și părerile. Să nu uităm că la vremea respectivă locul femeilor era acasă, așa că orice femeie care încălca „eticheta” era barfita și arătată cu degetul. Ideea de „altfel” era respinsă și pedepsită din start. Altfel însemna greșit…fie că era vorba de culoarea pielii sau a… sentimentelor. Skeeter se transformă într-un fluture la final. Puternică, ambițioasă, demnă.
Nu-mi vine să cred că am ocolit atâta vreme această carte. Este minunată. Prin mesajul transmis și prin personajele pe care ajungi sa le iubești. Când am terminat-o m-am simțit ca și cum m-am despărțit de niște prieteni dragi. Trebuie să citiți cartea asta. Într-o zi, când o să-i vină vremea. Dar trebuie citită.
Culoarea sentimentelor este cartea care te face să simți, să te întrebi, să te rogi, să speri. Că putem fi mai buni, mai îngăduitori, mai…umani.
Recomand cu drag. O găsiți aici.
Post-ul Culoarea sentimentelor, de Kathryn Stockett apare prima dată în Momente in viata.