„Într-o noapte de iarnă, un străin din Balcani ajunge într-un sătuc din Irlanda. Plin de viață, carismatic, jovial, Vladimir Dragan se proclamă un „tămăduitor holistic” și aduce o noutate bine venită în existența monotonă a comunității locale. Fidelma McBride e subjugată de o atracție fatală față de noul venit, cu consecințe teribile atunci cînd în spatele măștii de bonomie se ascunde legătura lui cu măcelurile sîngeroase din fosta Iugoslavie de la începutul anilor ’90. Dar protagonista cărții este Fildelma și drumul ei spre mîntuire, care începe din Irlanda, trece prin Londra și, finalmente, se termină la Haga.”
Iată ce început promițător a avut această carte. Însă din nefericire aceste rânduri au rămas singurele informații cu adevărat interesante din acest roman. Mi-am dorit din tot sufletul să nu fiu nevoită să scriu o recenzie negativă, dar am citit și am citit și am tot citit sperând să găsesc ceva în povestea asta de care să mă agăț. Nu am găsit. Totul e haotic. Personajele, interacțiunea dintre ele, întâmplările.
Dacă vă așteptați să găsiți în acest român o lecție de istorie , vă înșelați.
Dacă vă așteptați să dați peste o poveste de dragoste pasională cu efecte devastatoare, vă înșelați.
Dacă vă așteptați să aveți parte de acțiune sau de suspans, ori de personaje care să vă trezească un sentiment, orice fel de sentiment, vă înșelați.
Dacă totuși nu aveți nicio așteptare de la Scăunele roșii, POATE există o mică șansă să îl găsiți întrucâtva interesant sau diferit sau…cumva, nu știu. Poate reușiți să prindeți esența, lucru pe care eu nu l-am reușit.
Romanul e structurat în trei părți. Prima parte se întinde pe jumătate de carte. Acțiunea se petrece în satul Cloonoila din Irlanda, un sătuc în care un anume Vladimir Drăgan vine ca să se ascundă de trecutul său sumbru. Cum, necum, Fidelma, o localnică face o pasiune pentru acest bărbat misterios și printre frânturi de amintiri aflăm faptul că acest om are legătură cu un masacru care a avut loc în Sarajevo. Iată ce am aflat de pe Google despre asta:
<<Radovan Karadžić, un fost preşedinte al entităţii etnicilor sârbi din Bosnia – Republica Srpska – a fost acuzat că a vrut să împartă Bosnia şi „să îndepărteze pentru totdeauna musulmanii şi croaţii din teritoriile revendicate de sârbi în Bosnia”.
Psihiatru de meserie, el a fost găsit vinovat de genocid pentru masacrarea a aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani, la Srebreniţa, în iulie 1995, cel mai sângeros masacru comis în Europa de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent.
Acuzarea a argumentat că acest masacru făcea parte din „epurarea etnică” planificată de către Karadzici împreună cu generalul Ratko Mladici şi Slobodan Miloşevici, înainte de dezmembrarea fostei Iugoslavii.
El a fost găsi vinovat, de asemenea, de persecuţii, asasinate, violuri, aplicarea unor tratamente inumane sau transferuri cu forţa, iar acuzarea i-a imputat apăsat responsabilitatea pentru asedierea Sarajevo – timp de 44 de luni – şi uciderea a 10.000 de persoane, dar şi în legătură cu tabere de detenţie în care existau „condiţii de viaţă inumane”.
Karadzici, odinioară unul dintre cei mai căutaţi fugari din Europa, s-a sustras justiţiei internaţionale timp de aproape 13 ani. El s-a ascuns sub identitatea unui specialist în medicină alternativă şi a purtat barbă. A fost arestat în 2008, iar procesul împotriva sa a fost deschis în 2009 şi s-a încheiat în 2014, după 497 de zile de audieri, a 586 de martori.
Acuzarea a cerut închisoarea pe viaţă împotriva lui Karadzici, care rămâne pentru numeroşi sârbi un „erou” al Războiului din Bosnia.>>
Din carte nu aflăm mai nimic despre acest eveniment, însă curiozitatea m-a împins către Google. Voiam să aflu mai multe și aș fi vrut ca autoarea să ne furnizeze informațiile acestea dacă a ales să-și bazeze cartea pe un eveniment istoric real. Ne dăm seama de implicarea personajului Vladimir în acest război dintr-un vis pe care acesta îl are și în care îi apare fostul său partener de crime. Atât. Povestea te duce și te întoarce către locuri și oameni care nu au neapărat ceva interesant de spus. Am avut senzația că citesc mai multe povestiri individuale, care nu au o legătură concretă cu povestea lui Vladimir sau cu legătura dintre el și Fidelma. Mi s-a părut totul mult prea dezordonat. Incomplet. Niciun personaj nu este conturat. Toți par niște schițe neterminate. Nu îi poți „vedea”, nu te poți conecta cu ei. Un singur episod m-a șocat de-a dreptul în cartea asta și oricum și ăla mi s-a părut neverosimil și grețos.
Nu mi-a plăcut. Mi se pare mult prea departe de a fi o capodoperă, așa cum este catalogată. Autoarea are un stil foarte foarte haotic de a scrie.
Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit.
Post-ul Scăunele roșii, de Edna O’Brien apare prima dată în Momente in viata.