Sufletul nu cunoaște amânarea. Sufletul îți cere acum, simte acum, plânge acum, râde acum. El nu amână tristețile pentru mai târziu și nici nu ține în loc zâmbetele.
Sufletului îi e dor și nu-i trece de dor. El plânge chiar și după ce ochii rămân fără lacrimi, iar uneori, se simte singur chiar dacă, de fapt, tu nu ești singur.
Sufletului îi este străină amânarea. El cere ce-i al lui și se tânguie după ce-i lipsește. Pentru el nu există mâine.
Iustina Ţalea Dinulescu