„Cu mult timp înainte ca umbra terorii să se abată asupra familiei sale, Olivia, proaspăt căsătorită cu Malcolm Foxworth, a ajuns în Virginia plină de speranță și entuziasm. Nădăjduia să găsească fericirea alături de chipeșul ei soț. Însă conacul Foxworth, sinistru și labirintic, pare să ascundă forțe malefice, care pun treptat stăpânire pe Olivia. Zi după zi, obsesia pentru copiii săi crește, mai ales pentru Corrine, o fată frumoasă, cu un farmec aparte.
Grădina umbrelor dezvăluie evenimentele teribile care vor marca pentru totdeauna soarta familiei Dollanganger.”
Cu acest volum îmi iau rămas bun de la această serie mult îndrăgită. Povestea se duce înapoi în trecut, dând cuvântul Oliviei, o tânăra plină de temeri şi de speranţe care devine cu timpul o bătrână urâcioasă şi crudă, aşa cum ajungem noi să o cunoaştem în primul volum al seriei.
În încercarea de a ne face să înţelegem mai bine povestea şi să mai aflăm câteva secrete îngrozitoare ale acestei familii, autoarea îi acordă Oliviei şansa de a se explica întrucâtva, de a motiva acţiunile şi comportamentul ei detestabil. Nu pot spune că le-am înţeles pe deplin. Transformarea ei s-a petrecut în decursul a mulţi ani şi datorită mai multor suferinţe, însă tot nu poate fi scuzată pentru ceea a devenit, chiar şi cu toate circumstanţele atenuante pe care le descoperim.
Tânăra Olivia îl întâlnește pe chipeşul Malcom Foxworth şi puţina atenţie pe care acesta i-o oferă o face să se îndrăgostească rapid de el şi să-şi pună toate speranţele în el. Datorită staturii sale impozante şi a firii sale pragmatice Olivia este o femeie destul de complexată, în interiorul căreia se dă o luptă continuă între dispreţul pe care îl simte pentru femeile frumoase care profită din plin de acest dar şi dorinţa de a fi ca ele.
Odată ajunsă la conacul Foxworth ca proaspătă mireasă, toate visurile şi aşteptările Oliviei se spulberă. Malcolm nu este bărbatul şi soţul pe care îl credea şi la care visa. Comportamentul său faţă de ea o înăspresc şi o determină să se închidă din ce în ce mai mult în sine.
La scurt timp apar în vieţile lor tatăl lui Malcolm împreună cu noua lui soţie. Alicia este tot ceea ce nu este Olivia şi are parte de tot ceea ce şi-a dorit aceasta în viaţă. Este o femeie superbă, plină de viaţă şi de carismă, în jurul căreia toată lumea este fermecată şi dispusă să facă orice ca să-i fie pe plac. Pe de altă parte, soţul său Garald este iubitor, atent, tandru şi se poartă cu ea ca şi cum ar fi o prințesă. Adică tot ceea ce nu este Malcolm. Toate aceste lucruri sădesc în sufletul Oliviei invidia. E inevitabil ca aceasta din urmă să nu facă o paralelă între viaţa ei alături de Malcolm şi căsnicia socrului său, între lumina pe care o emană Alicia şi întunericul care planează asupra ei, între modul în care o priveşte Malcolm pe ea şi modul în care o admiră pe Alicia.
Deşi acţiunea e destul de concentrată şi acoperă mulţi ani, întâmplările prezentate explică multe lucruri şi scoate la lumină altele şi mai teribile. Acest ultim volum aduce oarece lumină, dar e la fel de întunecat ca şi anterioarele, mult mai intens, mai dramatic. Viaţa nu i-a oferit Oliviei prea multă fericire. Prea multe visuri s-au năruit, prea multe a pierdut, iar ea a sfârşit prin a se agăța de credinţă, ca de un colac de salvare. Însă această credinţă, insuflată de maleficul John Amos este înţeleasă şi aplicată greşit. Olivia îşi motivează toate faptele ca fiind voia Domnului. Încă o dată religia este prezentată ca un cuţit cu două tăişuri. În funcţie de modul în care o înţelegi eşti un om bun sau un om rău. Se pare că nu există cale de mijloc.
Ar fi mai multe de spus despre această parte. Mi s-a părut că s-a pus destul de mult accentul pe partea psihologică şi mi-a plăcut acest lucru. Sunt momente în care ajungi să empatizezi cu Olivia, să o înţelegi într-o oarecare măsură, să îţi pară rău de ea, lucru pe care sincer nu îl credeam posibil. Probabil că nimeni nu este în totalitate rău, aşa cum nimeni nu poate fi pe de-a-ntregul bun. Olivia nu a avut şansa să îşi cultive partea bună, aşa că s-a resemnat şi a căzut în cealaltă extremă.
Nu mă pot pronunţa cu privire la care parte a seriei mi-a plăcut cel mai mult. Fiecare dintre ele a fost intensă, una mai mult sau mai puţin dureroasă decât alta. A fost o călătorie fascinantă, la finalul căreia regret că mă despart de personaje. M-a acaparat complet povestea. Nu e neapărat o capodoperă, unele aspecte mai scârţâie, pe alocuri are şi câte o uşoară tentă de telenovelă/soap opera, însă odată intrat în mijlocul acţiunii nu mai poţi renunţa la ea. Te prinde şi câştigă.
Vă recomand cu drag toată seria. Prezentul volum îl găsiţi aici.
Fragmente:
„Viața e ca o grădină, Olivia. Iar oamenii sunt ca niște semințe mici, hrănite cu iubire, prietenie și afecțiune. Dacă investești suficient de mult timp și grijă, se transformă în flori superbe. Iar uneori chiar și o plantă bătrână și neglijată din grădină poate înflori pe neașteptate. Acelea sunt cele mai prețioase și mai îndrăgite flori. Tu vei fi acel gen de floare, Olivia. Poate că va trece ceva timp, dar și tu vei înflori.”
„Durerea, oricum ai aborda efectele ei, găsește propriul mod de a se estompa.”
„Faptul de a fi femeie aduce și dureri alături de bucurii. Să știi, Corrine, relațiile dintre bărbați și femei sunt mult mai complicate decât îți poți imagina. Nu e totul cu floricele și curcubeie, oricât ne-am dori asta din toată inima. Așa cum ne tot spun poeții, dragostea seamănă mai mult cu un trandafir, cu spini tari și chinuitori sub floarea veselă și frumoasă. Pentru unii dintre noi, spinii abia dacă se simt, atât de dulce e parfumul trandafirului, dar pentru alții trandafirul e mic, se ofilește aproape înainte să fi înflorit și rămânem doar cu spinii, ca niște ace mici care-ți străpung inima…”
Post-ul Grădina umbrelor, de V.C. Andrews apare prima dată în Momente in viata.