„Oxford, 1853. Maya Greenwood ascultă fascinată poveștile unui oaspete neobișnuit: Ralph Garrett, ofițer al armatei britanice în India. Când acesta începe să o curteze, tânăra femeie își dă seama că o va aștepta în curând o viață aventuroasă în străinătate. Familia ei se opune acestei legături așa că Maya fuge cu Ralph. Când el este trimis în Arabia, Maya cade în mâinile beduinilor. Acolo va înțelege ce înseamnă adevăratul Orient-și trebuie să admită că șeful războinicilor deșertului, charismaticul Rashad al-Shaheen, i-a cucerit inima.”
Aşa mi-a cucerit şi mie inima această poveste! Este un roman bazat pe fapte istorice reale, care pare foarte bine documentat, pe fundalul realităţii acelor vremuri conturandu-se o poveste de dragoste care sfidează timpul, religia şi apartenenţa.
Fiecare personaj în parte este frumos creionat, îşi are locul şi rostul lui în desfăşurarea acţiunii, însă aşa cum este de aşteptat de la un asemenea roman, personajul principal este cel care iese în evidenţă prin caracterul său puternic.
Maya se remarcă prin spiritul său de aventură, prin pasiunea ei pentru lectură şi prin forţa sa interioară. Drumurile vieţii o duc pe cărări nebănuite şi deseori în situaţii limită, pe care reuşeşte cumva să le depăşească pe rând, păstrându-si demnitatea. Nu trebuie să spun cât de mult mi-a plăcut acest personaj, cât de mult m-am regăsit în alegerile (uneori necugetate) pe care le-a făcut şi în trăirile pe care le-a experimentat.
Sub luna de sofran este o superbă poveste de dragoste, dar este în acelaşi timp o poveste despre război (Războiul din Crimeea), despre căutarea identităţii, despre diferenţa imensă între noi ca oameni datorită culturii, religiei, educaţiei, despre familie, despre pierderile care ne formează ca indivizi şi nu în ultimul rând despre destin. Pe lângă multe alte concluzii care se pot trage după lecturarea romanului, cea care iese cel mai mult în evidenţă este ideea că fiecare alegere pe care o facem ne poate schimba viaţa – în bine sau în rău. De fapt, uneori, chiar şi greşelile pot avea un final fericit, căci se spune că nu există fericire de care să nu îţi aminteşti fără tristeţe.
Mulţumesc Libris pentru ocazia de a citi acest roman. Îl recomand cu căldură în special celor care preferă poveştile cu iz oriental. Cartea poate fi găsită în categoria Beletristică, chiar aici.
Fragmente:
„Însă viața nu poate fi dată înapoi, leagă neîndurătoare consecințele de deciziile și acțiunile oamenilor.”
„Asta face deșertul cu noi atunci când ne deschidem sufletele: ne arată ce zace ascuns în noi și ne limpezește mintea. Doar cine este suficient de puternic poate suportă lucrurile astea.”
„Cum se întâlniseră, ce era în urma lor sau ce îi aștepta-nu era loc pentru gândurile astea în micul cort din mijlocul deșertului, sub luna de șofran.”
„O noapte în care își spuseseră prin atingeri tot ce mai era de spus. O femeie și un bărbat, departe de toate noțiunile omenești de bine și rău, dincolo de granițele trasate de om. Două suflete care se găsiseră, fără să se fi căutat. Paradisul, în mijlocul nisipului, al prafului și al căldurii.”
„Inima omului nu uită niciodată ceva ce a apucat să prindă rădăcini, chiar dacă acel lucru a fost smuls mult prea curând. Nici măcar atunci când soarta seamănă ceva nou în ea.”
„Cine nu zbura sus, purtat pe aripile dragostei, nu putea nici să-și piardă penele în plin soare și să se prăbușească la pământ.”
„Vezi tu…când te lovește dragostea ești neputincios. Atunci nu poți să regreți nimic și nici să aduci acuzații. Dar dacă poți să trăiești dragostea-asta e deja altă poveste.”
„Însă Maya continua să poarte negru pentru că există un fel de doliu care nu se termină niciodată. După cum există sentimente și amintiri care nu se șterg niciodată. Doar se estompează cu timpul. Nu mai încerca să scape de trecut, din moment ce acesta era fundamentul pe care se ridicau prezentul și viitorul.”
„[…] Pentru că inima nu uită niciodată. Dorul rămâne-în ambele capete ale legăturilor rupte.”
Post-ul Sub luna de șofran, de Nicole C. Vosseler apare prima dată în Momente in viata.