Era bântuită de propriile gânduri. Amintirile dureroase încă o mai râneau, în timp ce clipele fericite îi scăpau iar și iar printre degete. Ca niște himere. Ca și cum nu le-ar fi trăit niciodată și erau doar în imaginația ei.
Propriile sentimente o strângeau de gât. Uitase demult ce înseamnă liniștea. Uitase să radă, să viseze, să creadă în ea. Se simțea a nimănui. Își simțea sufletul ca pe o povară prea greu de dus din nou pe umeri în fiecare dimineață.
Își amintea cu dor de momentele de fericire din care a gustat prea puțin și cu regret de toate câte ar fi putut să facă și nu a făcut. Acum toate se întorseseră să o bântuie, să o frământe, să o doară.
Era o fată, singură în noapte, bântuită de propriile gânduri, greșeli și fericiri amărui.
Iustina Ţalea Dinulescu